active-workouts---fotoRezoluția „corp de plajă“ se apropie cu pași repezi, așa că trucurile de mai jos te vor ajuta să fii gata în timp util. Cel puțin în partea superioară a corpului.

Antrenează-te de minimum 3 ori pe săptămână în sala de forță

Antrenamentul în sala de forță te ajută să dezvolți mult mai rapid masă musculară decât orice alt tip de antrenament, deoarece fibra musculară este forțată de stimulul specific să crească în volum, pentru a putea efectua exercițiile. Dacă nu intri în sala de forță și vei folosi doar alergarea ca mijloc de antrenament, este posibil chiar să pierzi masă musculară.

Consumă mai multă proteină la mesele principale

Chiar dacă este din nou discutată teoria că o calorie este doar o calorie și nu contează din ce ne luăm aportul de energie, mărind cantitatea de proteină din alimentație vor apărea modificări la nivelul masei musculare, dar și al stratului de grăsime. Explicația e simplă: proteina este mult mai sățioasă decât carbohidrații și, de asemenea, participă la procesele de refacere musculară de care ai nevoie după antrenamentele de forță. Pentru bărbați, recomand minimum 2 g/kg corp (ex: un bărbat de 70 kg ar trebui să consume zilnic 140 g proteină), iar pentru femei proporția este de 1,5 g/kg corp.

Adaugă antrenamente expres în rutina zilnică

De multe ori ne plângem că nu avem suficient timp pentru a ajunge la sală sau suntem prea obosiți. În aceste situații, dar și în cele în care ne antrenăm optim, putem introduce în planul zilnic un antrenament scurt de cinci minute în care să lucrăm un exercițiu de bază. Un exemplu ar fi să faci dimineața flotări – o metodă simplă de înviorare. Ca să fie motivant, setează-ți un obiectiv pe o lună, în care să atingi un anumit număr de flotări zilnice; de exemplu: în ziua 1 am făcut 15 flotări și îmi doresc ca în ziua 30 să fac 45. Astfel, zilnic adaugi o flotare în plus până ajungi la obiectul dorit.

Consumă suplimente nutritive specifice anotimpului

Odată cu venirea valului de căldură apar și dezechilibrele la nivel intern, dacă nu se respectă o alimentație adecvată. Pentru a preîntâmpina dezechilibrele de minerale și vitamine, consumă cel puțin 2-3 luni câteva suplimente esențiale, cum ar fi magneziu, zinc, calciu, vitamina D3, vitamina E, vitamina C și Omega-3. Dacă ai probleme cu stomacul de la căldură, adaugă zilnic și câte o pastilă de probiotice, pentru a preîntâmpina pro-blemele gastrice.

Profită de fructele și legumele de sezon

Anotimpul cald aduce după sine și o producție mărită de legume și fructe autohtone. Acestea sunt foarte sănătoase și ajută la creșterea nivelului de antioxidanți și de fitonutrimente. Cele mai bune sunt căpșunile, vișinele, cireșile, pepenele roșu (ca sursă de hidratare). Dintre legume alege ceapa verde, roșiile, castraveții și salata – toate proaspete și din producție internă.

Alex Marcu este antrenor personal World Class at the Grand, Strength
& Conditioning Coach @ Dinamo București și specialist în nutriție sportivă.

www.worldclass.ro