utilaje-deszapezireSuntem tineri, frumoși, neliniștiți (în sensul bun al cuvântului), cu câțiva bănuți în cont și uneori chiar devreme acasă! Odată ce iarna a ajuns și în Nord, frumoasele noastre localități Pipera, Otopeni, Corbeanca, Balotești s-au îmbrăcat întâi în lumină și apoi în zăpadă. Nu-i așa că a fost frumos?

Căderea zăpezii a fost un vis de duminică, care din păcate s-a transformat în coșmar începând cu ziua de luni și a rămas un vis urât aproape o săptămână, până când mama natura a topit gheața de pe arterele publice.

Cât suntem de norocoși!

Deși nu mai ninge de o săptămână, pe strada mea gheața e norocoasa stăpână a drumului. De ce? Poate pentru că nu am ajuns încă să plătesc impozitul pe 2016 pentru casă și curte? Refuz să cred că dezinteresul edililor este problema, așa că prefer să mă autoînvinovățesc.

Singura explicație cu minimă logică pentru cele trăite, din punctul meu de vedere, este că domnul primar nu dorește un nou mandat de călăuză a comunității. Refuz să cred că un om responsabil, care în câteva luni de zile va vrea votul meu, să fie atât de dezinteresat de calitatea drumurilor din comunitatea sa și de neîngrijorat de eventualele procese care se pot intenta Primăriei. A lăsat oare intenționat stratul gros de gheață pe drum ca să-i cumințească pe neliniștiții care ar fi vrut să facă vreun concurs auto? Sau urmează să asistăm la brevetarea limitatoarelor de viteză naturale?

Norocul nostru, deși nu avem niciun merit, este că va veni totuși primăvara și ne vom dezgheța!

Norocul lor, al decidenților, este însă la capătul firului… lipsa preocupării pentru viața cotidiană a votanților lor nu e o strategie bună pe termen lung. Și nici pe termen scurt, de altfel.

Ana Laura Popa
ana.laura.popa@gmail.com

No comments yet.

HAVE SOMETHING TO SAY?