PrintNoi aici în Nord sun­tem oameni de bine. În principiu, majoritatea dintre noi nu facem rau nimănui intenționat.
Ne place viața tihnită, la aer curat, în liniște și siguranță.

Toate astea până când decidem să luăm Nordul la picior. Da, să mergem pe jos, cu ochii larg des­chiși!
Într-o singură zi și destul de puțină arie acoperită, două chestiuni m-au revoltat:

1. Deversarea de be­ton… da… într-o inter­secție destul de circu­lată, un tovarăș cu o betonieră făcea probabil “fine tuning”-ul la ma­șinărie…. în imagine se vede firul de beton care se scurge.

Operațiunea era fă­cută probabil spre binele clientului care aștepta livrarea… și spre răul întregii comunități care nu aștepta poluarea rezultată… Am fost să văd locul faptei, al de­versării. Probabil că mașina surprinsă de mine nu a fost singura care și-a reglat sistemele acolo, pentru că și pe cealaltă parte a străzii este o “baltă” de beton. O fi un loc magic acela pentru cei ce livrează beton?

2. Cu puține zile în urmă, eram în mașină, pe drumurile locale ale Nordului nostru drag. Observ ceva mai în față, o mașină verde de mărime medie oprită cam în drum. Când mă apropiu de ea, pregătită să o ocolesc, văd că se deschide portiera stângă spate, sare afară un că­țel, portiera se închide, mașina pleacă cu viteză, cățelul aleargă după ea…. apoi renunță…. Două zile a stat biata făptură în acea intersecție, aș­teptând probabil că stăpânii pe care îi iubește să vină să o ia. Apoi a dispărut de acolo, sper că cineva l-a luat să îi facă și acelui suflet un bine. Măcar să îl ducă la un adăpost… Cine a abandonat câi­nele, probabil și-a vrut propriul bine.. să scape de ceva ce devenise o povară. De ce a ales metoda aceasta lașă și fără pic de respect și responsabilitate, nu vom ști niciodată.

După cele două în­-tâmplări de mai sus, întrebarea din titlu cred că și-a găsit deja răspuns. Noi, fiecare dintre cei ce ne vrem propriul bine ne vrem și propriul rău. Acceptăm, tolerăm și, im­plicit, încurajăm comportamente și acțiuni care ne fac rău, fizic și sulfetește…

Am fugit din București, ca să scăpăm de betoane.
Avem majoritatea din­­tre noi cel puțin două animale de companie dintre care unul sigur e metis salvat de la soarta neagră a vieții pe străzi.

De ce mă revolt aici fără să fi acționat? Cățelului i-am dus apă și mâncare, până să dis­pară, dar nu l-am luat acasă. Avem deja patru suflete cu blană în grijă. Cu șoferul betonierei regret că nu am discutat…
Neputința voluntară nu este o scuză!

Ana Laura Popa
ana.laura.popa@gmail.com

No comments yet.

HAVE SOMETHING TO SAY?