2Nivelul energetic propriu depinde în mod ireversibil de Chi-ul naturii, aceasta având capacitatea de a reîncărca și revitaliza tot ce se lasă atins de ea. De aceea trebuie să stimulăm relaționarea celor două oricând și oricât putem. Cea mai simplă metodă este de a petrece cât mai mult timp înconjurați de na­tură, însă în marile citadele apare o problemă: orașul în sine. Cum putem rezolva acest “mic” impediment se rezumă la cum aducem natura în propriul că­min. Iată câteva sfaturi:

1. “Încurajați” raze­le soarelui să intre în casă neblocând ferestrele cu draperii întunecate, piese de mobilier sau plante uriașe.

2. Ghivecele cu flori amplasate la fereastră, în exterior, creează un bun flux Chi în apropierea căminului tău, facilitând deasemenea ca acesta să intre. Atenție: evitați folosirea ghivecelor din plastic, indicate fiind doar cele din materiale naturale – lemn, metal, ceramică.

3. Când nu aveți posibilitatea unei grădini pe pământ, puteți crea o mini-grădină pe balcon, aceasta aducând în afară de prospețimea naturii, mai multă culoare și umbră în zilele toride de vară.

4. Pe cât posibil utili­zați mobilier din lemn natur sau împletituri naturale, iar pentru întreținere și finisaj folosiți numai ceară naturală și nu lacuri sintetice sau vopsea ce împiedică ca acesta să respire.

5. Sculpturile în lemn și, în general, obiectele de artă cu imagini inspirate din natură, peisajele, pot crea un mediu plăcut ce te poate face să te simți relaxat și împlinit.

6. Un element important în felul în care curge Chi-ul este apa. O fântână cu apă curgătoare poate avea o influență pozi­tivă, decongestionând zonele în care energia stagnează.

7. Arborii și plantele din jurul casei canalizează și definesc modul în care energia cerului și cea a pământului relaționează.

Vă urez o lună de Mai plină de culoare și lumină și vă aștept pe terasa Exotique.

Pușa Hack
www.exotique.ro