cats-wallpapers-

Deşi poartă un titlu cel puţin surprinzător, date fiind asocierile de obicei pozitive cu natura, articolul de faţă se referă într-adevăr la necesitatea de a ne proteja animalele de companie faţă de aceasta. Vegetația, în special în sezonul cald, reprezintă habitatul ideal dezvoltării insectelor (țânțari, muște, căpușe, păduchi etc) din toate speciile care sunt vectorii de bază în transmiterea unor paraziți și/sau boli la câini și pisici.

Astfel, animalele se pot îmbolnăvi de microfilarioză (infestaţie cu viermi cardiaci din genul Dirofilaria), al cărei vector este ţânţarul, de borelioză (boala Lyme), transmisă de căpuşe, sau de babesioză, al cărei vector sunt căpuşele. De asemenea purecii pot genera deramatite (prin alergenii conținuți de salivă) și pot transmite viermi intestinali. Filarioză şi borelioză pot fi depistate prin testarea animalelor în sezonul rece.

Totuşi, este preferabil ca bolile să nu fie depistate după ce animalul le-a contractat deja, ci să fie prevenite, atât din cauza gravităţii lor (potenţial letal al tuturor acestor boli, diagnostic dificil de stabilit şi durată îndelungată a tratamentului în cazul bolii Lyme și viermi cardiaci), cât şi din raţiuni financiare, măsurile de prevenţie fiind mult mai puţin costisitoare decât tratamentul.

De asemenea, acestea prezintă şi avantajul că sunt uşor de administrat: antiparazitare externe (zgardă antiparazitară sau soluţie aplicată cu pipeta, lunar) pentru a preveni babesioza şi boala Lyme, iar împotriva filariozei, antiparazitare externe şi pastile o dată pe lună în sezonul cald. Din păcate profilaxia este îngreunată și de existența unor vaccinuri eficiente.

Pentru un protocol corect de prevenţie, proprietarul trebuie să se adreseze medicului veterinar curant pentru recomandări şi să urmeze schema prescrisă care se coroboreaza cu rasa,vârsta și habitatul fiecărui animal în parte.

Dr. Ciobotaru Ionel Cezar
Clinica Veterinară Westernvet

No comments yet.

HAVE SOMETHING TO SAY?