sanitexCurățenia profesională este o necesitate! Dacă la început a fost doar un trend, evoluția de consum în acest segment a determinat numeroși intreprinzători spre o reorientare comercială și profesională. La început a fost… produsul – produsul profesional. Apoi serviciile specializate au venit să întregească un sistem din ce în ce mai complex. Orientat în folosul atât al beneficiarului cât și al comerciantului, sistemul înglobează o forță de muncă obligată să se reprofileze și să se adapteze noului context socio-economic. Operatori specializați în cursuri acreditate de durată medie, produse și echipamente de nouă generație înlocuiesc tot mai mult ,,magazia de mături și găleți’’, efectele fiind vizibile atât în confortul fizic și psihic al consumatorului cât și al operatorului.

Costurile curățeniei profesionale sunt întotdeauna mai mici, chiar dacă la prima vedere ar părea că “nu toată lumea și-o permite”. De fapt curățenia se păstrează mai ușor decât se execută iar soluțiile și serviciile oferite de specialiști încep cu prevenirea murdăriei. Aceasta e etapa esențială, cea mai importantă, poate un pic mai costisitoare dar care ulterior limitează atât consumul de produse cât și timpul de execuție al operatorilor, care se traduc în final tot în bani.

E important de știut și că soluțiile profesionale sunt de regulă și ecologice. Astfel, întrebuințarea lor atât în interiorul cât și în exteriorul locațiilor, devine un aliat pentru păstrarea unui ambient nu doar curat ci și prietenos cu sănătatea consumatorului, operatorului dar și a mediului. În dorința de a fi un pilon important în dezvoltarea comunităților mai mari sau mai mici, societățile specializate în curățenie profesională oferă consultanță gratuită, training pentru personalul operator sau chiar campanii de sponsorizări pentru grupele de consumatori cele mai “sensibile”: grădinițe, școli, spitale.

Iată cum o nevoie aparent banală dar totuși presantă din viața fiecăruia – curățenia- poate fi transferată ca acțiuni și răspundere către specialist gata oricând să vă fie alături salvând astfel timpul dvs. Nu ezitați să cereți sfatul specialiștilor – nu vă costă nimic iar noi vă putem fi mereu alături.

Echipa SaniTex
www.sanitex.ro

No comments yet.

HAVE SOMETHING TO SAY?