placintaPrimele plăcinte, numite „sicrie” erau preparate din carne condimentată învelită într-o crustă de aluat. Plăcintele deschise (fără capac de aluat) erau denumite „capcane”. Aceste plăcinte conţineau diferite feluri de carne asezonată cu condimente şi sosuri. Originile plăcintelor pot fi urmărite până in Egiptul antic.

Brutarii faraonului incorporau nuci, miere şi fructe în aluatul de pâine, ceea ce era o formă primitivă de patiserie.

Romanii au preluat reţeta şi au diversificat-o cu stridii, midii, scoici, peşte, pui, vită. De asemenea, budincile romane semănau mult cu plăcintele. Plăcintele însufleţite (sau „pyes”) erau cel mai popular divertisment la banchete. Când se deschidea plăcinta, păsări ţaşneau şi zburau deasupra invitaţilor. Iepuri, broaşte, ţestoase şi alte animale mici, ba chiar şi pitici erau introduşi în plăcinte. Cea mai extravagantă plăcintă însufleţită a fost cea oferită în secolul al XV-lea, la un banchet al ducelui de Burgundia; când imensa plăcintă a fost deschisă, din ea au început să cânte 28 de muzicieni pe muzica cărora, o fecioară prizonieră, reprezentând biserica catolică „captivă” în Orient, şi-a făcut apariţia, spre încântarea oaspeţilor.

În secolele XVII–XIX, plăcintele englezeşti nu aveau rival în bucătăria europeană. Primii colonişti au popularizat-o în Lumea Nouă. Ei au adaptat reţetele la noile ingredientele disponibile.

Plăcintele se serveau aproape la fiecare masă şi au ajuns o parte integrantă a culturii culinare americane.
Împăratul german Wilhelm I era un împătimit al plăcintelor. De fiecare dată când o vizita pe regina Victoria (1819–1901) i se servea plăcinta sa favorită, umplută cu un pui care la rândul său conţinea un fazan ce avea în interior un sitar.
Astăzi, plăcintele sunt mai puţin spectaculoase, dar nu mai puţin gustoase şi diverse.

Dorel Lupea
Bucătar Șef, Restaurant Vatra Neamului
www.vatraneamului.ro

No comments yet.

HAVE SOMETHING TO SAY?