miscare

În ultima duminică din luna mai a avut loc Crosul Paradisul Verde, un eveniment sportiv destinat amatorilor de sport de toate vârstele. La start s-au strâns circa 300 participanți, copii și adulți.

Adulții au putut alege între distanțele de 3,2km si 8,5km. Copiii au avut de alergat distanțe cuprinse între 200m (cei mai mici, de 3-4 ani) și 1100m, pentru cei mai mari. Cursele au fost etapizate, astfel încât copiii să își poată susține părinții participanți în concurs și vice-versa.

După o încălzire susținută de trainerii de la Paradisul Verde Sport & Spa, au urmat 2 ore intense, de concurs, în care am văzut multă energie și voie bună. După concurs, sportivii au putut servi o gustare pe terasa clubului Sport & Spa. Până la premiere, pe terenurile de fotbal, a avut loc un scurt meci între copii din cartier și ACS Nord Sport din București.

La festivitatea de premiere s-au oferit premii atât pentru co­pii cât și pentru adulți, acordate cu ajutorul numeroșilor sponsori care ne-au fost alături în acest eveniment. Fotografii, bucurie și amintiri. Fiind duminică după prânz, mulți participanți au rămas pe terasă la Trattoria Paradis, unde atmosfera de bună voie s-a întins pe tot restul zilei…

Cum feedback-ul a inclus constant întrebarea referitoare la data următoarei ediții, urmează, desigur, planuri de viitor.

Crosul Paradisul Verde – 28 mai 2017 a fost organizat de HyperSport, Paradisul Verde Sport & Spa, Trattoria Paradis, cu sprijinul: Algernon, Asociația de proprietari complex rezidențial Corbean­ca – Paradisul Verde, Asociația Nord Sport, Banca Transilvania, City Grill, Dental Paradis, Dentex, Giftology, Gymboland, Isostar, Nord Planet, Noriel, Omnitime, Zdrovit.

Pentru mai multe fotografii, intrați pe pagina de Facebook a evenimentului, în HyperSport LifeStyle.