enescu

Din dorința de a prezenta publicului larg informații inedite despre cele 10 viori ale marelui nostru compozitor George Enescu, Clubul Seniorilor Otopeni a găzduit în perioada 8-12 Mai o expoziție pe această temă, organizată de către Primăria Otopeni, Muzeul Național George Enescu și Asociația ASRA.

Povestea celor 10 viori începe în anul 1888, când tatăl lui George Enescu i-a cumpărat fiului său prima vioară pentru copii, de la lutierul Gebruder Platt din Dorohoi.

La sugestia profesorului de conservator Joseph Hellmensberger, tatăl micului Enescu achiziționează cea de-a doua vioară, pentru adult, semnată de Santo Serafino. Este vioara care are legătură cu concertul de debut al micului Mozart român la doar 12 ani în Viena.

A treia vioară apare în viața lui Enescu la terminarea studiilor Conservatorului din Paris, ca premiu, o vioară Gustav Bernadel – lutier al conservatorului.

În aceeași perioadă, cu ajutorul Anei Spiru Haret, talentatul George Enescu a intrat în posesia celei mai râvnite viori, achiziționată pentru suma de 19000 franci de la un lutier din Stuttgart, pe care de altfel a utilizat-o în celebrul concert Colonne de la Paris în 1900.

A urmat vioara folosită în toată perioada de maturitate a artistului, procurată de la lutierul Guarneri Del Gesu, folosită și de către Nicollo Paganini.

Primul Război Mondial îl ține pe Enescu mai mult în țară unde cântă la Iași, București, Pitești, pe viorile lutierilor români Remus Macarie și Dimitrie Stirbulescu.

Ultimele viori din seria clasamentului sunt cele denumite chiar cu numele artistului, construite de lutierul francez Paul Kaul, viori cu care George Enescu concertează în SUA și Canada pe parcursul a 16 ani. Aceste viori au adus vânzări foarte mari lui Paul Kaul, pe tot decursul vieții sale, datorită sunetului strălucitor și viguros.

Expoziția a fost vizitată de către seniorii noștri din Otopeni, de către domnul primar Gheorghe Silviu Constantin și de către elevii Liceului Teortic Ioan Petruș prin inițiativa doamnei profesoare de muzică Roxana Damian.

Primăria orașului Otopeni
www.otopeniro.ro